De fiecare dată când aruncam o privire pe harta României, îmi reaminteam cât de mult îmi doresc să fac drumeții în Apuseni. Și cât de renumiți sunt pentru peisajele pitorești, peșteri, cascade, mâncare bună și oameni primitori.
Pandemia cauzată de Covid a lovit destul de tare în turismul internațional. Dar tocmai de asta, este un moment numai bun să ne îndreptăm atenția către locurile frumoase și izolate ale României. Iar Munții Apuseni sunt, poate, cel mai bun exemplu în sensul ăsta.
Mai multe trasee montane, pe care le recomand cu toată inima, presupun descoperirea Munților Trascău, mare parte doar pe teritoriul județului Alba. Iar dacă este să vorbim despre cazare în zonă, fără nicio ezitare aș spune satul Rimetea.
Cheile Vălișoarei
De îndată ce ieșim din Alba spre Aiud, începem să zărim crestele Munților Trascău. Virăm stânga pe lângă Cetatea Aiud si ne îndreptăm spre prima oprire: Cheile Vălișoarei. Pe măsură ce ne apropiem, peisajul cu creste stâncoase acoperite de mușchi și cu puțină vegetație ne aduce aminte de Islanda. Deja ne-am îndrăgostit pe loc.
Încadrat parcă perfect în poză este și Castelul Templul Cavalerilor, de pe partea stângă a cheilor. Iar dacă vorbim de drumeții în Apuseni, acesta poate fi un prim loc de pornire. De la castel se poate urmări marcajul cu punct roșu pentru o priveliște superbă, văzută de sus, a întregului relief carstic.
Cetatea Trascăului
La doar 6 km de Cheile Vălișoarei, găsim satul Colțești. Virăm la stânga și înaintăm până aproape de ultima casă pentru a ajunge la Cetatea Trascăului, sau Cetatea Colțești. De aici, drumul se transformă într-un mic șantier, așa că parcăm mașina și pornim la pas pe traseu, urmărind stâlpii indicatori.
Cetatea este foarte aproape, însă a trebuit să ocolim dealul pe care este așezată, iar lipsa copacilor și a umbrei nu ne-au ajutat prea mult.
Ridicată la finalul anilor 1200, cetatea era un punct cheie pentru localnici, având în vedere poziția strategică pe care o avea. Astăzi au rămas doar ruinele și priveliștea panoramică superbă spre Piatra Secuiului și spre întreaga depresiune. Aș zice că nu trebuie ratată sub nicio formă.
Piatra Secuiului
Un uriaș bloc de piatră, răsărit parcă în mijlocul câmpiei, asta a fost prima impresie. Piatra Secuiului încântă călătorii sosiți în zonă, fie că sunt în căutare de drumeții în Apuseni, alpiniști sau doar iubitori de natură. Cele două vârfuri ale sale sunt despărțite de o râpă, iar asta face să pară că în satul Rimetea, aflat la bază, soarele răsare de două ori.
Din orice casă sau curte ai ieși, nu ai cum să nu rămâi impresionat de priveliștea muntelui. Și tot din sat, pe străduța de lângă magazinele cu suveniruri, poți porni în drumeție până pe Vârful Piatra Secuiului, urmărind marcajul cu cruce albastră.
Diferența de nivel de aproape 600 m între comună și vârf, cât și urcarea abruptă, fac din acest traseu unul destul de dificil. Nu prea există curbe de nivel, iar o pondere mare o are urcarea printre stânci. Așa că, rezervă în jur de 4-5 ore pentru drumeție.
Cheile Turzii
Dacă gazda noastră din sat nu ar fi adus în discuție acest loc la micul dejun, probabil în continuare s-ar fi aflat pe lista pentru o vacanță viitoare în Apuseni. Însă, încântați de ce am auzit și de cei doar 25 de km pe care trebuia să îi parcurgem, hotărâm să ne abatem de la drum.
În apropiere de Turda virăm stânga și ajungem pe un platou de unde putem privi cheile formate pe parcursul a 150 milioane de ani. Nici nu ne putem imagina câte perechi de ochi au admirat de atunci, ca și noi, priveliștea panoramică.
Nu aveam niciun research făcut, nu știam dacă platoul era totul sau dacă puteam ajunge mai aproape de chei. Însă, am coborât cu mașina până în parcarea de lângă magazinele cu suveniruri și am înaintat la pas spre stânci. Surpriza a venit când am descoperit un traseu așa de frumos că nu ne venea să credem cât de ușor puteam să-l ratăm.
Lângă panoul mare cu harta întregii zone am mers în stânga și am continuat tot înainte pe malul râului. Am mers prin pădure, pe marginea stâncilor și am trecut mai multe poduri. Ne dăm seama că pereții înalți de până la 200 de metri te fac să te simți așa de mic în comparație cu măreția naturii.
Întâlnim oameni în vârsta, părinți cu copii mici, asta ne arată că ar trebui să fie un traseu ușor. Ajungem, însă, si pe porțiuni în care pietrele devin foarte alunecoase, noroc cu lanțurile de care te puteai susține. Din acest punct nu ne-am mai aventurat prea mult, norii păreau cam supărați și nici echipați cum trebuie nu eram.
Data viitoare, însă, mergem până la capătul cheilor. Am zis.
Vânătările Ponorului
Dacă vorbim de drumeții în Apuseni și explorarea Munților Trascău, nu putem să nu aducem în discuție Vânătările Ponorului. Pentru a ajunge aici sunt două căi de acces, ambele din comuna Sălciua, aflată la 45 km de Cheile Turzii. Din fața primăriei Sălciua virăm stânga și coborâm printre case, pe un drum așa de îngust, că ar câștiga un loc bun în cartea recordurilor. Odată ajunși la o răscruce, vedem cum se despart cele două căi de acces.
La stânga se merge către cătunul Sub Piatră, unde se poate parca mașina. De acolo, se ajunge ușor spre Peștera Huda lui Papară. Se spune că este printre cele mai mari și dificile peșteri din România, cu cel mai lung curs subteran, cu cea mai mare galerie, dar și cu cea mai mare colonie de lilieci. Nu se poate vizita de câțiva ani buni, însă de aici urcă poteca spre Vânătările Ponorului.
La dreapta se merge către cătunul Dumești, iar de acolo se ajunge destul de ușor la destinație. Drumul este asfaltat, fără gropi și poate fi parcurs cu mașina în proporție de 85%, în cel mult 20 de minute. Cătunul Dumești are un punct de priveliște panoramică spre abruptul Bendeleu, spre cătunul Sub Piatră și comuna Sălciua. Imaginea cu văile adânci, munții înverziți la bază și stâncoși în partea de sus, căsuțele cu acoperișuri de paie răsfirate printre căpițele de fân, ne-a rămas în suflet.
Aici am lăsat mașina într-o parcare improvizată, lângă una dintre stâni și am continuat pe jos încă vreo 15 minute. Locul este celebru și pentru accesul către platoul Bendeleului, sau către Raven’s Nest. Zona carstică are mai multe de oferit, însă de data asta ne-am îndreptat spre Vânătările Ponorului, urmărind traseul marcat cu dungă albastră.
Înainte de a ieși de pe drum și a continua pe potecă prin iarbă, vedem peretele calcaros brăzdat de dungi de culoare vânătă, de la care îi vine și numele. În apropierea stâncilor, mergem pe poteca îngustă ce urcă ușor spre stânga, iar în câteva minute ajungem la Cascada Dalbina.
Un loc așa de frumos, cu un balcon din lemn de pe care poți admira cascada de 25 de metri. Cu cât vizita este făcută mai aproape de topirea zăpezilor sau de sezonul ploios, cu atât este mai impresionantă cascada. Apa îsi continuă cursul prin Peștera Dalbina, de unde începe traseul subteran până la Peștera Huda lui Papară.
Drumețiile în Apuseni nu s-au oprit aici, ci au continuat spre Arieșeni și zonele pitorești din jur. Și pentru că sunt multe de spus, lăsăm totul pentru un nou articol. 🙂
Iar pentru cei cu mai mult timp, las în continuare și alte locuri din zonă pe care le aveam pe listă și pe care nu le-am putut vizita acum: Cheile Întregalde, Cheile Râmețului, Piatra Cetii, Rezervația Naturală Scărița-Belioara.
Să fie o toamnă cu drumeții! 🙂
2 comments